Se îndreaptă America către o criză a datoriei naționale? Un consilier economic al președintelui Biden și un insider de lungă durată al politicii democrate și-a petrecut cea mai mare parte a carierei spunând oamenilor să nu-și facă griji pentru ratele datoriei. Încă crede că este adevărat, chiar și cu datoria deținută public ajungând la 100% din PIB. Dar acum crede și că, dacă nu ești îngrijorat, nu ești suficient de atent.
Iată ce s-a schimbat: Datoria națională deținută de public se ridică acum la aproximativ 31 de trilioane de dolari – dimensiunea întregii economii americane, față de 39% în 2008 și 79% în 2019. Istoric, economia a crescut mai repede decât ratele dobânzilor la datorie, făcând facturile gestionabile. Dar un nou raport al Stanford Institute of Economic Policy Research arată o imagine mai sumbră: deficite mai mari plus rate ale dobânzii în creștere riscă o spirală a datoriei în care împrumuturile devin mai scumpe și nivelurile datoriei cresc neîncetat.
Matematica este simplă și necruțătoare. Imaginează-ți că venitul tău anual și datoria sunt ambele egale cu 100 de dolari. Cu o rată a dobânzii de 2% și o creștere salarială de 4%, poți plăti cu ușurință dobânda de 2 dolari. Inversează aceste rate și în fiecare an rămâi tot mai în urmă.
Evenimentele recente dovedesc că acest lucru nu este teoretic. Războiul președintelui Trump în Iran a alimentat inflația, determinând creditorii să ceară rate ale dobânzii mai mari pentru a compensa erodarea plăților viitoare. Cu trilioane de dolari în datorii noi așteptate, guvernul va trebui să ofere rate mai mari pentru a menține creditorii interesați. Aceste rate mai mari se răsfrâng asupra creditelor ipotecare, creditelor auto, creditelor de afaceri și creditelor pentru îmbunătățiri locative. Costurile de împrumut, se pare, sunt o variabilă a costului vieții.
Creditorii cer deja „prime de termen” mai mari – compensație suplimentară pentru cumpărarea datoriei americane. Rate mai mari înseamnă serviciul datoriei mai mare, iar dobânda netă este deja cea mai rapidă componentă în creștere a bugetului. Aceasta este o buclă de feedback pe care nimeni nu o dorește.
Apoi există problema politică. Factorii de decizie au învățat că cheltuielile deficitare oferă bunuri donatorilor și alegătorilor fără niciun cost politic. Reducerile de taxe ale lui Ronald Reagan pentru bogați ar fi trebuit să se autofinanțeze; ele au crescut doar deficitul. De la mijlocul anilor 1980 până la începutul anilor 2000, Congresul a lucrat efectiv pentru a reduce deficitele atunci când previziunile s-au înrăutățit. Dar până la primul mandat al lui George W. Bush, costul politic dispăruse. Când secretarul Trezoreriei Paul O'Neill l-a avertizat pe vicepreședintele Dick Cheney cu privire la deficitele cauzate de reducerile de taxe, Cheney ar fi spus: „Reagan a demonstrat că deficitele nu contează.”
Datoria publică nu este în întregime rea – împrumuturile pentru infrastructură productivă au sens, la fel ca o familie care se împrumută pentru facultate. Dar reducerile de taxe finanțate prin deficit sunt mai degrabă ca un împrumut pentru un weekend în Las Vegas. Susținătorii au susținut de mult că reducerile de taxe se autofinanțează; nu s-au autofinanțat niciodată. Cercetările lui Bobby Kogan de la Center for American Progress arată că reducerile de taxe Bush și Trump sunt exact de vină pentru creșterea ratei datoriei. După cum spune Kogan: „Dacă reducerile de taxe Bush și Trump nu ar fi fost niciodată adoptate, datoria/PIB ar fi în scădere pe termen nelimitat, în loc să crească.”
Prodigalitatea poate produce rezultate devastatoare – vezi Regatul Unit în 2022, când creditorii internaționali au vândut obligațiuni, trimițând ratele dobânzilor în sus și monedele în cădere liberă. Dar dolarul este diferit. Ca principala monedă de rezervă a lumii, alte țări au nevoie de dolari și dețin obligațiuni americane, făcând piața pentru datoria americană mult mai mare decât orice altă țară. Acest lucru oferă Americii mai multă libertate de a cheltui în deficit, dar nu o libertate nelimitată.
Acum luați în considerare politica: Orice politician care promite reduceri de cheltuieli și taxe mai mari este într-un dezavantaj clar față de un adversar care oferă echivalentul fiscal al mâncării de înghețată toată ziua fără a câștiga un kilogram – reducerea risipei, fraudei și abuzurilor și ieșirea din mizerie prin creștere economică.
O platformă responsabilă fiscal și politic ar sublinia că decenii de reduceri de taxe ne-au pus pe o cale nesustenabilă. Compensarea acestora prin reducerea sprijinului medical și nutrițional pentru săraci este rușinoasă și exacerbează crizele de accesibilitate și inegalitățile, fără a face mare lucru pentru buget.