Noul documentar al lui Andrew Neel, „Cum să hrănești un dictator”, servește un amestec bizar de pornografie culinară și indigestie morală. Imaginile clar luminate cu tocătură, fierbere, grătar și rumenire – tot sârâitul culinar – sunt punctate de „fotografii de sus” spectaculoase ale unor preparate elegant garnisite, etichetate ca, să zicem, o tocană țărănească chiliană sau un capră întreagă friptă, făcute pentru a se potrivi gustului unui client foarte specific. Șmecheria? Clienții erau despoți: Pol Pot, Idi Amin, Saddam Hussein, Augusto Pinochet și Kim Jong-il. Charles Otonde Odera a pregătit odată o inimă umană „perfect” pentru Amin, deși cu înțelepciune nu a întrebat de unde provine organul. Neel și editorul Brad Turner împletesc interviuri cu acești bucătari, fiecare în diferite grade de negare a rolului lor în mașinăria represivă. Odera este cel mai lucid; cambodgianca Keo Samoun susține că era doar o adolescentă când a fost recrutată să gătească pentru Pol Pot – totuși, ea încă aduce o masă gustoasă la mormântul fostului ei angajator pentru a-i hrăni spiritul. Bucătarul chilian Coco Pacheco este mândru și nepocăit, încântat că l-a mulțumit pe omul care a torturat și ucis mii de oameni. Ermanno Furlanis, între timp, rămâne perplex că a ajuns să facă pizza pentru Kim Jong-il în timp ce milioane de nord-coreeni mureau de foame. Poftă bună?