O anchetă privind abuzurile asupra adulților vulnerabili la spitalul Muckamore Abbey din Irlanda de Nord a concluzionat că „maltratarea a devenit o normalitate”, adică genul de constatare care te face să te întrebi cum arăta versiunea non-normală a ochilor vineți, oaselor rupte și neglijenței severe.

Spitalul face în prezent obiectul celei mai ample anchete polițienești din Regatul Unit privind presupusele abuzuri asupra adulților vulnerabili, 124 de persoane fiind trimise de poliție în judecată. Destui suspecți pentru a distribui rolurile într-o producție locală a „Lege și ordine: Unitatea pentru victime speciale”.

Ancheta a constatat că escaladarea violenței între pacienți și utilizarea crescută a izolării începând cu 2011 au fost un semnal de alarmă și un precursor al maltratării de către personal. Pentru că, aparent, atunci când pacienții încep să se rănească mai mult între ei, pasul logic următor este ca oamenii plătiți să îi ajute să se alăture.

Au existat lipsuri cronice de personal, ceea ce a însemnat că unele îngrijiri esențiale nu au fost acordate, iar capacitatea pacienților de a face față vieții de zi cu zi a scăzut. Se pare că a nu avea suficienți oameni pentru a oferi îngrijire duce la mai puțină îngrijire – o revelație șocantă care va determina cu siguranță o revizuire completă a ceea ce este evident.

O schimbare de politică începută în 2001 pentru a muta toți pacienții cu dizabilități de învățare și autism din spital în îngrijire comunitară a fost afectată de eșecuri, ducând la suferință sporită și multe reinternări. Drumul spre iad, după cum se spune, este pavat cu intenții bune și programe guvernamentale subfinanțate.

Lipsa de activități pentru pacienți a dus adesea la „frustrare, plictiseală și comportament dereglat”, iar Muckamore a devenit „mai funcțional și mai puțin primitor” pe măsură ce timpul trecea. Pentru că nimic nu spune „mediu terapeutic” ca un loc eficient, dar care se simte ca o gară.

A existat o „cultură închisă” în rândul personalului care descuraja raportarea comportamentelor rele, iar multe familii au spus că le era teamă să se plângă de teamă să nu afecteze îngrijirea pe care o primeau rudele lor. Așadar, sistemul a fost conceput să se protejeze pe sine, nu pe oamenii pe care trebuia să îi protejeze. Concept inovator, nu-i așa?