„O ciumă este asupra noastră” poate fi fost un strigăt familiar în Iordania antică, unde o boală misterioasă a ucis un număr mare de oameni și a lăsat o amprentă durabilă asupra societății și istoriei. Astăzi, cercetătorii descoperă noi detalii despre acea criză.

O echipă interdisciplinară de la Universitatea din Florida de Sud studiază Ciuma lui Iustinian și efectele sale de amploare. Grupul, condus de Rays H. Y. Jiang, profesor asociat la Colegiul de Sănătate Publică, a publicat o a treia lucrare într-o serie în curs de desfășurare care examinează ceea ce se crede a fi primul focar înregistrat de ciumă bubonică în Mediterana. Cel mai recent studiu al lor, „Semnături bioarheologice în timpul Ciumei lui Iustinian (541-750 d.Hr.) în Jerash, Iordania”, apare în Journal of Archaeological Science. Acesta extinde înțelegerea științifică a focarului care a ucis milioane de oameni în Imperiul Bizantin.

„Am vrut să trecem dincolo de identificarea agentului patogen și să ne concentrăm asupra oamenilor afectați, cine erau, cum trăiau și cum arăta moartea pandemică în interiorul unui oraș real”, a spus Jiang. „La apogeul Ciumei lui Iustinian, persoanele afectate proveneau dintr-o gamă largă de comunități care erau adesea deconectate între ele. În moarte, însă, au fost aduse împreună. Un număr mare de cadavre au fost plasate rapid deasupra resturilor de ceramică într-o zonă publică abandonată, care a devenit punctul central al acestui studiu.”

Jiang a fost investigator principal, lucrând cu colegi de la Centrul de Cercetare în Genomică, Sănătate Globală și Boli Infecțioase al USF și departamente precum antropologie, medicină moleculară și istorie. Contribuții suplimentare au venit de la arheologul Karen Hendrix de la Universitatea Sydney Australia și un laborator ADN de la Universitatea Florida Atlantic. Cercetările anterioare din serie s-au concentrat în principal pe Yersinia pestis, bacteria responsabilă de ciumă. Această nouă lucrare explorează modul în care boala a afectat societatea atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, și ce lecții poate oferi astăzi.

„Poveștile anterioare au identificat organismul ciumei”, a spus Jiang. „Situl Jerash transformă acel semnal genetic într-o poveste umană despre cine a murit și cum a experimentat un oraș criza.” Relatările istorice descriu boli răspândite în epoca bizantină, dar multe situri suspectate de înmormântări din cauza ciumei au lipsit de dovezi solide. Jerash este acum primul loc unde o groapă comună legată de ciumă a fost confirmată atât prin dovezi arheologice, cât și prin teste genetice.

Cercetătorii au stabilit că înmormântarea reprezintă un eveniment unic, spre deosebire de cimitirele tradiționale care se dezvoltă treptat. În Jerash, sute de indivizi au fost îngropați în câteva zile. Această descoperire remodelează înțelegerea Primei Pandemii, oferind dovezi clare ale mortalității la scară largă și oferind perspective asupra modului în care oamenii trăiau, se mișcau și deveneau vulnerabili în medii urbane antice. Descoperirile ajută, de asemenea, la rezolvarea unei întrebări de lungă durată. Datele istorice și genetice indică faptul că oamenii călătoreau și se amestecau între regiuni, dar dovezile de înmormântare sugerează adesea că comunitățile rămâneau locale.

Situl Jerash arată că ambele modele pot coexista. Migrația se desfășura de obicei lent de-a lungul generațiilor și se amesteca în viața de zi cu zi, ceea ce o face dificil de detectat în cimitirele standard. În timpul unei crize, însă, indivizii din medii mai mobile erau aduși împreună într-un singur loc, făcând vizibile acele conexiuni ascunse. Dovezile sugerează că indivizii îngropați în Jerash aparțineau unei populații mobile care făcea parte din comunitatea urbană mai largă. În mod normal răspândiți în regiune, au fost uniți într-o singură înmormântare într-un moment de criză.

„Prin legarea dovezilor biologice de la cadavre la contextul arheologic, putem vedea cum boala a afectat oameni reali în contextul lor social și de mediu”, a spus Jiang. „Acest lucru ne ajută să înțelegem pandemiile din istorie ca evenimente de sănătate umană trăite, nu doar focare înregistrate în texte.” Cercetarea ajută la schimbarea modului în care oamenii de știință văd pandemiile, punând accent pe