Pentru cea mai mare parte a istoriei evolutive, animalele se reproduceau și apoi își lăsau imediat urmașii în pace, lăsându-i să se descurce singuri. Dar un nou studiu în Nature oferă o explicație tentantă pentru modul în care unele creaturi au evoluat în îngrijitori atenți: evoluția nu a inventat noi sisteme cerebrale pentru parentalitate - doar a reutilizat vechile circuite ale foamei. Pentru că nimic nu spune 'te iubesc' ca 'mi-e foame și arăți comestibil.'

Cercetătorii de la Universitatea Rockefeller, conduși de Daniel Kronauer, au studiat furnicile clonale războinice și au descoperit că comportamentele de îngrijire sunt construite pe căi neuronale străvechi, proiectate inițial pentru hrănire. 'Evoluția ia ce are și lucrează cu asta, uneori în moduri foarte surprinzătoare', a spus Kronauer, ceea ce este practic echivalentul biologic al lipirii cu bandă adezivă a unei linguri de o furculiță și numirii acesteia 'furculingură'.

Echipa a identificat un set complet de 70 de neuropeptide în creierul furnicii, apoi a testat efectul fiecăreia asupra comportamentului de îngrijire. Două molecule s-au remarcat: Neuropeptida F (NPF) încuraja furnicile să îngrijească larvele, în timp ce Allatostatina A (AstA) le făcea să părăsească pepiniera pentru aer liber. Furnicile tinere aveau niveluri ridicate de NPF și scăzute de AstA, dar pe măsură ce îmbătrâneau, echilibrul se inversa - explicând de ce furnicile bătrâne sunt de genul: 'Am crescut suficiente larve, e timpul să merg să iau niște gustări.'

Foamea influența, de asemenea, aceste semnale. Furnicile flămânde prezentau niveluri mai ridicate de NPF și mai scăzute de AstA, făcându-le să se comporte ca niște îngrijitori devotați. Odată hrănite, își pierdeau interesul pentru larve și se concentrau pe căutarea hranei. După cum a remarcat Kronauer, 'Comportamentul parental este mult despre hrănire - nu doar pe tine însuți, ci și pe urmașii tăi.' Așa că data viitoare când îți hrănești copilul, amintește-ți că urmezi doar un impuls neural profund străvechi.

Această cercetare nu este doar despre furnici. Mamiferele folosesc neuropeptide similare pentru îngrijire, iar deoarece creierele furnicilor au doar aproximativ 60.000 de celule (față de 100 de milioane la șoareci), ele sunt un model util pentru studierea circuitelor neuronale. Echipa plănuiește acum să cartografieze circuitele exacte afectate de NPF și AstA, sperând să descopere un plan biologic comun pentru parentalitate între specii.

Și există un bonus: aceste furnici ar putea să ne ajute să înțelegem îmbătrânirea sănătoasă a creierului. Deoarece comportamentul furnicilor se schimbă previzibil cu vârsta, ele oferă un sistem natural pentru a studia modul în care neuromodulatorii influențează rolurile sociale în timp. 'Știm de fapt foarte puțin despre cum se schimbă creierul pe parcursul duratei de viață sănătoase a unui individ', a spus Kronauer. Așa că, în timp ce suntem ocupați să finanțăm cercetarea pentru Alzheimer, aceste furnici ne amintesc că îmbătrânirea înseamnă și niște schimbări chimice destul de ingenioase - cum ar fi decizia că ești prea bătrân pentru prostiile astea cu îngrijitul larvelor.