Pe măsură ce planeta se încălzește și populația explodează, cercetătorii și factorii de decizie devin tot mai disperați în privința sursei următoarei noastre mese. O sugestie umilă: gândacii. Da, insectele – doar 1.611 specii dintre ele fiind clasificate oficial ca fiind comestibile, și pe care Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) le promovează ca sursă alimentară sustenabilă.

Dar societățile occidentale, în special, rămân încăpățânat de neîncântate de entomofagie – termenul elegant pentru a mânca insecte – chiar dacă sute de milioane de oameni din întreaga lume le consumă cu plăcere. Cultura ar putea explica o parte din această aversiune, dar oamenii de știință nu aveau idee cât de adâncă este această repulsie sau ce altceva ar putea sta în spatele ei.

Intră în scenă cercetătorii de la Institutul de Biologie Evolutivă (IBE), o inițiativă comună a Consiliului Național de Cercetare din Spania (CSIC) și a Universității Pompeu Fabra (UPF). Ei au folosit dovezi genomice pentru a reconstrui tiparele de consum de insecte care se întind pe milenii. Descoperirile lor, publicate în Science Advances, sugerează că strămoșii noștri din Europa, Asia Centrală și de Est probabil mâncau insecte doar ocazional – și adesea accidental – în timp ce populațiile tropicale și neanderthalienii erau mult mai entuziaști. Studiul oferă perspective noi asupra evoluției umane, ecologiei și motivului pentru care încă întoarcem nasul de la un greier perfect de bun.

**Dinții antici dezvăluie secretele (și gândacii)**

Echipa IBE a examinat 745 de probe de calcul dentar (tartru) de la oameni moderni din punct de vedere anatomic, datând de până la 33.000 de ani. Tartrul este un rezervor excelent de ADN din alimentele consumate în mod regulat, oferind cercetătorilor o evidență dietetică direct de la sursă. Rezultatele indică faptul că oamenii moderni din nordul Eurasiei nu mâncau insecte în mod regulat. În plus, echipa a analizat genele implicate în descompunerea chitinei – materialul dur din exoscheletele insectelor. Populațiile din nordul Eurasiei poartă mutații ale genei chitinazei asociate cu o capacitate redusă de a digera acele cochilii, un tipar care s-a menținut timp de aproximativ 9.000 de ani, coincizând cu apariția agriculturii.

„Prezența redusă a insectelor în dieta eurasiaticilor din nord sugerează că absența entomofagiei nu se datorează doar factorilor culturali recenți, ci și unei lungi istorii ecologice și evolutive”, spune Pablo Librado, investigator principal la IBE, care a condus studiul.

**Neanderthalienii: mâncători surprinzător de aventuroși**

Neanderthalienii, pe de altă parte, erau aparent mai puțin pretențioși. Calculul lor dentar conținea semnificativ mai mult ADN de insecte, chiar dacă trăiau în medii similare. Nivelurile de ADN de insecte erau comparabile cu cele găsite la cimpanzeii occidentali, care își suplimentează dieta cu insecte în savană, mai ales în perioadele de secetă.

Printre cele mai comune urme genetice din tartrul neanderthalian se numărau cele din Diptera – grupul de insecte care include muștele și țânțarii. ADN-ul de țânțar era deosebit de abundent. Aceasta susține o ipoteză recentă conform căreia neanderthalienii ar fi mâncat în mod regulat carcase de animale care conțineau larve de muște. Prezența puternică a resturilor de țânțari sugerează, de asemenea, că aceste carcase ar fi putut fi depozitate în iazuri sau zone mlăștinoase, unde țânțarii își depuneau ouăle cu plăcere.

Genetica susține această teorie: genele chitinazei la neanderthalieni par să fi facilitat o digestie mai eficientă a insectelor, un tipar observat și la singurul specimen denisovan analizat.

**Populațiile tropicale și-au păstrat genele pentru digestia insectelor**

Cercetătorii au analizat, de asemenea, genele implicate în digestia chitinei, în special cele care produc enzimele chitinaza acidă (CHIA) și chitobiaza (CTBS). În probele antice și moderne, populațiile mai apropiate de tropice aveau mai multe șanse să poarte variante genetice asociate cu o expresie enzimatică mai mare.

„Cantități mari de insecte trebuie ingerate pentru a compensa cheltuiala calorică ridicată implicată în colectarea lor. În tropice, există o disponibilitate mai mare de insecte sociale, cum ar fi termitele și lăcustele: biomasa și diversitatea lor permit exploatarea sustenabilă”, explică Librado.

**De ce contează acest lucru**

Studiul nu doar că ne lămurește de ce unii dintre noi se înfioară la gândul de a mânca o lăcustă prăjită, dar are și implicații practice. Înțelegerea factorilor evolutivi care stau la baza preferințelor alimentare ar putea ajuta la prezicerea modului în care diferite populații ar putea răspunde la promovarea insectelor ca sursă alternativă de proteine. De asemenea, subliniază importanța de a lua în considerare diversitatea genetică atunci când se elaborează politici nutriționale globale.

Așa că, data viitoare când cineva îți sugerează să încerci un burger din greieri, amintește-ți: strămoșii tăi au refuzat și ei, probabil, cu aceeași încăpățânare. Și dacă neanderthalienii erau încântați de ei, poate că nu e chiar atât de rău.