Emily Kenway, cercetătoare doctorală în politici sociale la Universitatea din Edinburgh și autoarea cărții „Who Cares: the Hidden Crisis of Caregiving and How We Solve It”, a petrecut timp vorbind cu hoții de meserie pentru cercetarea sa. Concluzia ei? Abuzurile din copilărie, o viață petrecută în sistemul de îngrijire și puțină educație deschid adesea drumul către o viață de furat bunuri de lux.
Faceți cunoștință cu Ryan*, 25 de ani, un hoț de magazine atât de bun încât face „bani serioși” de aproximativ patru ori pe săptămână furând și revânzând articole din magazine mari cu securitate limitată. Strategia lui: să arate curat și îngrijit, să fie atent la camerele de supraveghere și să șteargă doar unul sau două articole de mare valoare – haine de designer sau un difuzor mic – strecurându-le într-o geantă înainte de a mai răsfoi puțin și a ieși ca un client obișnuit.
Afacerea lui Ryan face parte dintr-o tendință mai mare. Între martie 2024 și martie 2025, Anglia și Țara Galilor au înregistrat 530.643 de infracțiuni de furt din magazine – o creștere de 20% față de anul precedent și cel mai mare număr de la începutul înregistrărilor poliției în 2003. Acoperirea media a fost amplă, ajutată de recentul scandal al unui angajat Waitrose concediat după ce a confruntat un bărbat care fura ouă de Paște. Angajații din retail suportă greul; sondajul de criminalitate din 2026 al British Retail Consortium a constatat că furtul era „un declanșator major al violenței și abuzurilor asupra personalului”, determinând sindicatul lucrătorilor din retail să avertizeze că „furtul din magazine nu este o crimă fără victime”. Între timp, afirmația că „epidemia” de furturi din magazine din Marea Britanie semnalează o coborâre mai largă în „anarhie” a devenit un element de bază în mass-media.