Vă aduceți aminte când credeați că găurile de vierme sunt scurtături cool prin univers? Ne pare rău, dar fizicienii sunt aici să strice și această fantezie. Un nou studiu reinterpretă „podul” lui Albert Einstein și Nathan Rosen din 1935 – legătura matematică dintre două copii simetrice ale spațiu-timpului – ca ceva mult mai ciudat decât un metrou cosmic.

În 1935, Einstein și Rosen nu încercau să construiască o ocolire galactică. Ei se luptau cu modul în care câmpurile cuantice se comportă în spațiu-timp curbat, sperând să reconcilieze gravitația cu mecanica cuantică. Eticheta de „gaură de vierme” a venit mai târziu, mai ales din fizica speculativă a sfârșitului anilor 1980 și multă științifico-fantastică. În realitate, podurile Einstein-Rosen se închid mai repede decât ar putea lumina să le traverseze, făcându-le netraversabile, instabile și, practic, fantome matematice.

Dar Enrique Gaztanaga și colegii săi de la Universitatea din Portsmouth susțin că podul original indică ceva mai straniu: o oglindă în spațiu-timp care conectează două săgeți microscopice ale timpului. În loc de un tunel prin spațiu, gândiți-vă la două componente complementare ale unei stări cuantice – una în care timpul curge înainte, alta în care curge înapoi. Aceasta nu este doar o meditație filozofică; ar putea rezolva paradoxul informației găurii negre identificat de Stephen Hawking în 1974, unde găurile negre par să șteargă informația. Trucul este că informația nu dispare – doar își schimbă direcția timpului.

Această interpretare oferă și o explicație simplă pentru un mister cosmic persistent: fondul cosmic de microunde prezintă o mică asimetrie pe care modelele standard nu o pot explica ușor. Componentele cuantice oglindă ar putea fi vinovate. Iar Big Bang-ul însuși s-ar putea să nu fi fost începutul, ci un „salt” între două faze inversate temporal ale evoluției cosmice. Universul nostru ar putea fi chiar interiorul unei găuri negre dintr-un cosmos părinte.

Așa că nu, nu veți sări printr-o gaură de vierme spre Andromeda prea curând. Dar s-ar putea să obțineți o imagine cuantică consistentă a gravitației în care timpul curge în ambele sensuri. Acesta este genul de revoluție care nu are nevoie de o navă spațială – ci doar de un fizician teoretician foarte bun și de disponibilitatea de a regândi totul.