Teoria relativității generale a lui Albert Einstein prezice că o masă în rotație, cum e Pământul, trage spațiu-timpul după ea – un fenomen numit frame dragging, sau efectul Lense-Thirring. Măsurarea lui în jurul punctului nostru albastru a fost dificilă, deoarece Pământul este de milioane de ori mai ușor decât o gaură neagră tipică și se rotește într-un ritm lejer. Dar o echipă condusă de Ignazio Ciufolini de la Institutul de Fizică și Matematică din Wuhan a măsurat acum efectul cu o incertitudine de doar 0,2%, datorită unui satelit care arată ca o minge de golf încrucișată cu un glob disco.

Satelitul, LARES-2 (Laser Relativity Satellite 2), construit de Agenția Spațială Italiană, este o sferă solidă din aliaj Inconel 718 acoperită cu 303 retroreflectoare. Nu are propulsoare, panouri solare sau electronice – doar masă. Cu 294,8 kilograme și puțin peste 40 de centimetri diametru, se mândrește cu cel mai mic raport suprafață-masă dintre toți sateliții pe orbită medie terestră, minimizând forțele non-gravitaționale precum împingerile fotonice. Lansat în iulie 2022, se află la o altitudine de aproximativ 12.265 de kilometri.

Echipa a tras lasere de la sol către LARES-2, ale cărui retroreflectoare trimit lumina direct înapoi. Aproximativ 200.000 de observații din iulie 2022 până în iunie 2025 i-au determinat poziția cu o precizie de 1 milimetru. Dar umflătura ecuatorială a Pământului creează forțe newtoniene care eclipsează frame dragging-ul. Soluția lui Ciufolini: folosirea a doi sateliți pe orbite suplimentare – LARES-2 și vărul său mai bătrân LAGEOS (lansat în 1976) – ale căror înclinații orbitale însumează 180,01 grade. Perturbațiile newtoniene se anulează reciproc, în timp ce semnalul relativist se adună.

Chiar și așa, mareea lunisolară K1 – o perturbare gravitațională de la Lună și Soare – amenința acuratețea. Echipa a colectat date pe parcursul unui ciclu complet de precesie de 1.050 de zile, mediind mareea. După eliminarea acesteia și a altor șase componente mareice mai mici, au găsit o derivă curată de 61,3 miliarcsecunde pe an – semnătura răsucirii spațiu-timpului. Valoarea s-a potrivit cu predicțiile lui Einstein cu o marjă de eroare de una până la două părți la mie.

Măsurarea a testat și teoria Chern-Simons, o alternativă a gravitației cuantice care prezice un frame dragging diferit. Nu a exclus-o, dar i-a restrâns sever domeniul. Bonus: experimentul a măsurat precis puterea mareei K1, ceea ce ar putea ajuta studiile seismice. Iar LARES-2 va continua să furnizeze date timp de secole – pentru că nimic nu spune „angajament pe termen lung” ca o minge disco în spațiu.