Pe 28 februarie 2026, SUA și Israelul au decis să deschidă un nou capitol în diplomația din Orientul Mijlociu, lansând lovituri la scară largă asupra Iranului. Teheranul, niciodată unul care să lase o insultă neobservată, a răspuns atacând aliații Israelului și SUA din Golf. Pentru că nimic nu spune „hai să vorbim” mai bine decât o conflagrație regională.

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis în prima zi – o mișcare de deschidere îndrăzneață care a stabilit tonul pentru haosul care a urmat. Strâmtoarea Hormuz, acea arteră maritimă vitală prin care trec zilnic peste 100 de vase transportând aproximativ un sfert din petrolul mondial transportat pe mare, a fost efectiv închisă la scurt timp după aceea. Pentru că cine are nevoie de rezervele globale de petrol, oricum?

De atunci, conflictul a oscilat între izbucniri de lupte și încetări ale focului fragile, fiecare deschidere diplomatică fiind inevitabil urmată de noi amenințări, acorduri contestate și atacuri reînnoite. E aproape ca și cum părțile implicate sunt alergice la pace.

Această cronologie, bazată pe o analiză a aproximativ 4.000 de postări pe Truth Social, 7.700 de mesaje Telegram ale IRGC și o selecție de postări pe X, urmărește șase luni de lovituri, amenințări și diplomație eșuată. De asemenea, arată cum războiul a perturbat transportul maritim și a trimis prețurile petrolului într-un montagne russe. Datele despre traficul maritim provin de la Lloyd's List Intelligence (inclusiv „tranzitele întunecate” după 28 februarie), datele despre loviturile aeriene de la Acled, iar prețurile petrolului de la LSEG.

Așa că pregătiți-vă popcornul și mașina eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil, pentru că aceasta este povestea despre cum rezervele mondiale de petrol au devenit un pion de negociere într-un joc foarte scump de chicken.