Fisurile orofaciale, termenul tehnic pentru afecțiuni precum buzele de leu și palatul fisurat, nu sunt o glumă. Ele necesită îngrijire intensă din momentul în care un bebeluș se naște și pot duce la o viață întreagă de provocări cu mâncatul și vorbirea, adesea rezultând în marginalizare socială și stigmatizare. Este o afecțiune pe care, istoric, ai putea presupune că venea cu un bilet dus la marginea societății.

Într-o întorsătură de situație revigorantă din trecut, un studiu publicat în International Journal of Osteoarchaeology, condus de Dr. Xiaofan Sun, a identificat primul caz arheologic al acestei afecțiuni găsit vreodată în China. Cercetătorii nu au găsit doar oase; au găsit o poveste. Rămășițele scheletice aparțineau unui tânăr care, în ciuda șanselor semnificative, a reușit să supraviețuiască copilăriei.

Această supraviețuire este primul indiciu că viața sa timpurie nu a fost una de neglijare. Faptul că a trecut dincolo de acei primii ani fragili sugerează puternic că i s-a oferit îngrijire intensivă, o investiție semnificativă de resurse și atenție în orice comunitate pre-modernă. Intriga se îngroașă, totuși, când ajungem la sfârșitul poveștii sale.

Adevăratul șoc este modul în care comunitatea sa l-a tratat la moarte. Înmormântarea sa a fost efectuată cu toate drepturile și ritualurile, indicând că era complet integrat în grupul său social. Studiul concluzionează că, pentru acest individ din dinastia Qing, deformitatea sa fizică nu a dus la rușine sau excludere în timpul vieții. Se pare că comunitatea sa a avut grijă de cei vii și a respectat pe cei morți, un concept pe care unele societăți moderne încă încearcă să-l stăpânească.