Există un anumit gen de documentar true-crime care te face să te întrebi dacă mișcarea feministă are o aripă secretă de operațiuni psihologice. Cea mai recentă apariție, 'Don't Date Brandon', care urmărește un grup de femei care s-au unit pentru a expune rampa distructivă a unui bărbat prin bazinul local de dating, este un exemplu perfect. Este o poveste care ar fi putut fi o poveste de avertizare puternică, dar în schimb este un morman leneș și voyeurist care nu reușește să facă dreptate femeilor din centrul ei.

Premisa este coaptă pentru dramă: un bărbat, Brandon, bombardează cu iubire femei vulnerabile emoțional, apoi le izolează, le controlează și le constrânge, lăsând în urmă un șir de devastare psihologică. Aceste femei s-au găsit una pe cealaltă și și-au pus poveștile în comun, creând o mărturie colectivă împotriva lui. Este genul de narațiune care, în mâinile potrivite, ar putea fi atât captivantă, cât și importantă, servind drept avertisment pentru cei tineri și nevinovați despre semnele timpurii ale unui prădător.

Dar 'Don't Date Brandon' nu se obosește cu detaliile care ți-ar oferi o înțelegere reală a ceea ce au îndurat aceste femei. În schimb, se complacă în șocul superficial al tuturor, tratând ororile acestor femei ca simplu combustibil pentru coada ta de streaming. Se simte mai puțin ca jurnalism și mai mult ca exploatare, o oportunitate ratată de a transforma o poveste reală cutremurătoare în ceva semnificativ.

În cel mai bun caz, true crime poate fi un instrument de educație și împuternicire, o modalitate de a înarma vulnerabilii împotriva lupilor în haine de oaie. În cel mai rău caz, este doar umplutură voyeuristă pentru gura mereu căscată a programului. 'Don't Date Brandon' se încadrează ferm în ultima categorie, iar femeile care i-au încredințat poveștile lor merită mult mai mult.