Miliarde de larve de muscă de lac (Chaoborus edulis) din Lacul Malawi, Africa de Est, oferă un spectacol zilnic care l-ar face gelos pe orice comandant de submarin. În fiecare dimineață, coboară peste 200 de metri într-o zonă moartă cu oxigen scăzut pentru a se ascunde de prădători, apoi se ridică noaptea pentru a se hrăni, înfruntând un șir de pești înfometați.

Cercetătorii de la Universitatea British Columbia, dr. Philip Matthews și dr. Evan McKenzie, au instalat un sistem sonar pe fundul lacului pentru a urmări această migrație verticală. Ce au găsit în interiorul larvelor a fost un sistem de plutire surprinzător de sofisticat: două perechi de saci de aer care acționează ca niște tancuri de balast submarin. Saci sunt căptușiți cu resilină, o proteină super-elastică, și prin ajustarea pH-ului pereților sacilor, larvele pot extinde sau contracta sacii pentru a-și controla adâncimea cu precizie.

Pentru a testa limitele acestor saci de aer, cercetătorii au plasat larvele în camere de presiune miniaturale. Saci au rezistat la presiuni echivalente cu adâncimi de peste 400 de metri - mult mai adânc decât merg larvele vreodată. Această duritate provoacă o teorie populară conform căreia presiunea singură explică de ce insectele sunt practic absente din oceanul deschis. Se pare că aceste larve au evoluat un design rezistent la presiune care ar putea inspira noi materiale, cum ar fi mușchii artificiali declanșați de modificări ale pH-ului.

Studiul, finanțat de Consiliul de Cercetări în Științe Naturale și Inginerie din Canada, sugerează că lipsa insectelor din ocean ar putea fi mai degrabă legată de alți factori - cum ar fi lipsa unui bufet bun sau un exces de pești - decât doar de adâncimile zdrobitoare.