O realitate omniprezentă și sumbră în campusurile universitare din SUA este problema comună a mișcărilor sexuale neadecvate. Acest termen general, așa cum este definit de sursă, include în mod specific hărțuire sexuală, urmărire, violență în cuplu și agresiune sexuală.
Potrivit raportului, studenții au dezvoltat o așteptare destul de cinică cu privire la modul în care instituțiile lor vor gestiona aceste probleme grave. Presupunerea dominantă este că, dacă vreun student își va aduna vreodată curajul să depună o plângere, răspunsul universității va fi, ca să spunem ușor, o gestionare defectuoasă.
Această așteptare a eșecului instituțional sugerează o lipsă profundă de încredere în sistemele chiar concepute pentru a proteja și susține supraviețuitorii. Pictează o imagine a campusurilor unde protocolul este la fel de mult parte a problemei ca și ofensa inițială.
Situația creează în esență un efect de răcire, unde teama unui proces administrativ stângaci poate împiedica complet depunerea de plângeri, permițând problemei comune să persiste în umbră. Este un ciclu sumbru unde neîncrederea este atât simptom cât și cauză.