Într-o lume care este obiectiv mai bogată ca niciodată – serios, avem mai multe lucruri decât știm să facem cu ele – aproximativ o zecime din populația globală trăiește încă în sărăcie extremă. Între timp, o minoritate infimă înoată în bogăție și putere de nivel Scrooge McDuck. Și, ca să păstrăm lucrurile interesante, secetele, incendiile masive, inundațiile și valurile de căldură apar ca niște oaspeți nepoftiți la petrecere, amintindu-ne că economiile noastre împing planeta dincolo de punctul de rupere.
Potrivit unei găști de economiști grei – printre care Olivier De Schutter, laureatul Nobel Joseph Stiglitz, Jayati Ghosh, Thomas Piketty, Kate Raworth și Jason Hickel – acestea nu sunt crize separate. Sunt simptomele unui model economic care a ajuns într-un impas. Sărăcia și inegalitatea nu sunt accidente cosmice; sunt rezultatele previzibile ale alegerilor de politici: cum proiectăm sistemele fiscale, reglementăm piețele muncii, valorificăm munca de îngrijire, structurăm serviciile publice și decidem ale cui nevoi și ale cui voci contează de fapt. Și ce e mai bun? Dacă guvernele pot fabrica penuria, pot și să o desființeze. Foaia de parcurs, modelată de experți de la agenții ONU până la mișcări de bază, este gata. Acum așteaptă ca liderii politici să o folosească efectiv.